Tirgu Mures - Mobilitate 21
Sisteme de transport public de mare capacitate
  • Homepage
  • Scopul și obiectivele studiului
  • Cuprins
  • Tehnologii și sisteme de transport public
  • Magistrale
  • Autori
  • Contact

Reorganizarea rutelor de transport

harta1În ceea ce privește organizarea serviciului de transport public, documentul propune o reorganizare a rutelor de transport pe un criteriu ierarhic, în jurul unor magistrale de transport, alimentate de rutele de transport public urbans ecundare și de rutele de transport public metropolitan. Pentru creșterea atractivității și eficienței sistemului de transport public se propune adoptarea principiului de transport de tip centru-spiță (hub-and-spoke) prin creearea unor stații de transport public de interschimb, care să permită transferul facil între vehicule de același mod sau moduri diferite de transport. Pentru a crește eficiența economică a acestor noi centre, se recomandă a fi integrate în structuri urbane mai complexe (e.g. centre comerciale) pentru a genera venituri suplimentare. Sistemul de informare pentru călători și non-călători alături de cel de taxare sunt considerate ca pârghii pentru creșterea atractivității sistemului de transport public, în ansamblu. Nu în ultimul rând, pe acest palier, se discută despre amplasarea centrelor de interschimb în corelare cu polii de interes actuali și/sau viitori ai orașului pentru a facilita o dezvoltare urbană în corelare cu transportul public. Între aceste stații de interschimb, stații de proximitate trebuie amenajate pentru a asigura o distanță de acces pietonal optimă de maxim 400 metri în stații.

Remodelarea rețelei de transport public în jurul rutelor magistrale și secundare implică o modificare a parcului de vehicule și a tehnologiilor utilizate. Restructurarea parcului pe vehicule de mare, medie și mică capacitate trebuie completată printr-o politică de accesibilizare a vehiculelor pentru toate categoriile sociale dar și pentru persoanele cu mobilitate
redusă. Introducerea unor sisteme de transport de tip „transport la cere”, alături de vehicule cu podea 100% coborâtă (în palier cu platforma stației) și a unor sisteme de informare și dirijare electronice constituie parametri definitorii ai noului sistem de transport. Reducerea nivelului de poluare fonică și chimică, alături de ocuparea cât mai redusă a terenului reprezintă alte elemente definitorii ale unui sistem de transport durabil structurat în jurul sistemelor de transport public de mare capacitate.

Șapte rute magistrale sunt identificate în prezentul studiu de oportunitate, către care vor converge rutele secundare urbane și cele metropolitane. Modernizarea și integrarea urbană a căii ferate, a malurilor și cursului râului Poklos precum și a malurilor râului Mureș și în contextul dezvoltării Orașul Științific pentru Informatica Medicală (Orașului Digital) Tîrgu Mureș sunt integrate în următoarele proiecte rezultante ale acestui document:

  • Magistrala 1
  • Magistrala 2
  • Magistrala 3
  • Magistrala 4
  • Magistrala 5
  • Magistrala 6
  • Magistrala 7

 Linia de cale ferată cu serviciu de trenuri urbane și suburbane pe relația Aeroport Transilvania – Azomureș – Gara Centrală – Stadion / Pod Unirii – Gara de Nord – Weekend – Ernei – Reghin. Proiectul implică achiziționarea de vehicule feroviare moderne (rame electrice cu baterii sau catenară, în funcție de varianta aleasă de modernizare a liniei) și introducerea unui mers cadențat la intervale scăzute în mediu urban (10-15 min) și mai mari (30 min – 1 oră) în metropolitan și regional

Linie de tramvai în sit propriu și înierbat pe relația Stadion – Râul Poklos (Str. Tudor Vladimirescu) – Complex Comercial Sud. Proiectul trebuie integrat unui proiect mai amplu de reconversie a cursului și malurilor râului Poklos și a regenerării urbane a cartierului Tudor Vladimirescu, prin eliminarea segregării locuirilor de pe cele două maluri. Translatarea axei de transport de pe Bdul 1 Decembrie pe noua axă va permite o mai bună deservire a populației, în conexiune cu magistala de transport prin Papiu Ilarian. De asemenea utilizarea unei tehnologii de tip tramvai, cu sit propriu înierbat și sistem de alimentare electrică la nivelul solului va permite crearea unui coridor verde și ameliorarea aspectului estetic al cartierului (cu impact pozitiv asupra pieței imobiliare).

Linie de tramvai în sit propriu (parțial înierbat, parțial dală urbană) pe relația Gara Centrală – Piața Trandafirilor – 22 Decembrie – Weekend. Proiectul va fi integrat unei soluții urbanistice mai ample de pietonizare totală sau parțială a Pieței Trandafirilor și amenajarea unei parcări subterane sub Piața Trandafirilor pentru eliminarea parcărilor de suprafață din zona centrala a Tîrgu Mureș.
Uilizarea tehnologiei de tip tramvai cu alimentare electrică la sol permite remodelarea și restaurarea Centrului Istoric al orașului prin punerea în valoarea a clădirilor de patrimoniu, eliminarea obstacolelor vizuale contemporane și utilizarea unei soluții de dală urbană antichizată.

Linie de autobuz electric pe relația Giratoriu Str. Livezeni/Str. Cutezanței – Strada Lalelor – Str. Papiu Ilarian – Piața Teatrului – Strada Călărașilor – Pod Mureș – Strada Tisei – Str. Voinicenilor – Str. Mărului. Magistrala de autobuz electric va asigura o bună deservire a cartierului Tudor Vladimirescu, în conexiune cu
Magistrala 2 de tramvai, facilitând și accesul direct la instituții de învățământ, la Centrul Istoric, Stadion și integreaza dezvoltarea urbană din dreapta Mureșului în țesutul urban. Utilizarea unei tehnologii de tip
autobuz electric permite reducerea poluării chimice și fonice a zonei în contextul organizării unei rute de transport public magistral într-o zonă geografică mai dificilă (declivități accentuate). Prin facilitățile de tip
P&R și interschimb organizate în cele două zone terminale (Giratoriu și Str. Mărului) transportul public va asigura legături facile între periurban și urban și va permite creșterea calității vieții în aceste arii urbane.

Linie de autobuz electric pe relația Weekend – SMURD – Universitatea de Medicina – Universitatea Petru Maior – Piața Teatrului – Pod Mureș – Str. Bărăganului – Str. Pomilor. Magistrala de autobuz electric va deservi puncte majore de interes ale municipiului precum zona de agrement Weekend, cartierul universitar si medical, centrul istoric, si va asigura o bună conectivitate dezvoltării urbane mai recente din dreapta Mureșului. Prin facilitățile de tip P&R și interschimb organizate în cele două zone terminale (Weekend și
Strada Pomilor) se va furniza o legătură de transport public modern și zonei metropolitane și regiunii și va permite creșterea calității vieții în aceste arii urbane.

Linia de tramvai în sit propriu înierbat pe relația Weekend – Promenada Mureș – Stadion – Orașul Științific pentru Informatica Medicală – Gara Centrală. Această magistrală de transport este prevăzută în contextul dezvoltării unui nou cartier de birouri și centre de cercetare dar și a convertirii unei părți din malul râului Mureșîn spațiu de promenadă și includerea malurilor în zona de agrement a Municipiului și Zonei Metropolitane. Utilizarea unei soluții bazate pe tramvai cu sit propriu înierbart permite integrarea în noul peisaj urban îi accentuarea caracterului de coridor verde al malului râului Mureș și orientarea către tehnologii non-intrusive vizată pentru Orașul Digital. Interconectarea cu celelalte magistrale de transport la Gara Centrală și Weekend permite și accesibilizarea periurbanului către principalele puncte de atracție ale orașului (Orașul Digital, Stadionul, Promenada Mureșului, Zona de Agrement Weekend) alături de creșterea
accesibilității cartierelor din dreapta Mureșului.

Pe relația Complex Comercial Sud – Calea Sighișoarei – Strada Bega – Strada Rozmarinului – Magistrala 1.

Scopul și obiectivele studiului Politici europene pentru promovarea mobilității durabile

Related Posts

Principii de organizare a transportului public

Transport public/

Principii de organizare a transportului public

Rețelele de transport urban aparțin unui plan interactiv, în care toate modurile de transport trebuie văzute împreună, formând sistemul de transport. Fiecare mod de transport trebuie să fie complementar celorlalte. Definirea și localizarea porțiunilor în care modurile de transport se întretaie este fundamental. În prezent, accentul se pune pe necesitatea de a controla traficul auto […]

Relația dintre planificarea urbană și mobilitatea durabilă

Transport public/

Relația dintre planificarea urbană și mobilitatea durabilă

Un rol deosebit de important revine planificării urbane și corelării traficului cu celelalte funcțiuni ale orașului. Astfel, planurile urbanistice urmăresc includerea rezolvării problemelor de trafic alături de celelalte obiective privind dezvoltarea localității, asigurând astfel o bună funcționare a întregului organism urban. Acest lucru poate fi realizat prin prevederea unor zone echilibrate ca mărimi, densități, funcțiuni, omogenitate, amplasate uniform pe suprafața orașului, evitarea […]

Transport public/

Politici europene pentru promovarea mobilității durabile

Politica europeană în domeniul mobilității este orientată în direcția dezvoltării transporturilor ca sector competitiv, cu două deziderate majore de îndeplinit: un nivel mai mare al mobilității și reducerea emisiilor poluante. Documentul care orientează politica Uniunii Europene în transporturi, Cartea albă a Transporturilor 2011, est orientat către realizarea unui sistem competitiv de transporturi care să crească nivelul de mobilitate, să elimine obstacolele […]

Continut

  • Principii de organizare a transportului public
  • Relația dintre planificarea urbană și mobilitatea durabilă
  • Politici europene pentru promovarea mobilității durabile
  • Reorganizarea rutelor de transport
  • Scopul și obiectivele studiului
  • Sisteme de transport urban (forme)
  • Vehicule și infrastructuri
  • Rolul stațiilor de interschimb
  • Integrarea tarifară
  • Profil urban și metropolitan
  • Propuneri de dezvoltare urbană
  • Optimizarea și creșterea atractivității serviciului de transport public
  • Magistrala M1
  • Magistrala M2
  • Magistrala M3
  • Magistrala M4
  • Magistrala M5
  • Magistrala M6
  • Magistrala M7

Articole

  • Principii de organizare a transportului publicPrincipii de organizare a transportului public
    December 14, 2015
  • Relația dintre planificarea urbană și mobilitatea durabilăRelația dintre planificarea urbană și mobilitatea durabilă
    December 14, 2015
  • Politici europene pentru promovarea mobilității durabile
    December 14, 2015

Despre acest studiu

Copyright-ul acestui studiu este deținut de către Alstom Transport S.A. și ETL Business Plus S.R.L. Persoanele care doresc să utilizeze conținutul acestui studiu (în întreg sau în parte) pentru orice alt scop decât cel personal sunt rugate să trimită o solicitare scrisă către ETL Business Plus S.R.L., Str. Virgiliu Nr. 30, Sector 1, București sau în formă electronică la office@etlbiz.com. Realizatorii studiului țin să mulțumească repezentanților Primăriei Muncipiului Tîrgu Mureș pentru solicitudinea cu care au sprijinit procesul de documentare în vederea redactării prezentului material.
© Tirgu Mures - Mobilitate 21 2023
Powered by WordPress • Themify WordPress Themes